Avocat accidente rutiere Constanţa – 0746 548 064
Atât pe cale amiabilă, cât şi pe cale judiciară am instrumentat zeci de dosare de vătămări corporale sau deces pentru victimele accidentelor petrecute în Constanţa.
La Tribunalul Constanţa sau la Judecatoria Constanţa, dosarele de obţinere de despăgubiri RCA de la firma de asigurări a şoferului vinovat fac obiectul principal al muncii noastre – milioane de lei acordate clienţilor, zeci de clienţi mulţumiţi.
Un ultim caz este cel al doamnei Ge*****an care, aşteptând microbuzul în staţie pe Şoseaua Mangaliei, a fost lovită de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma impactului, doamna Ge******n a suferit politraumatisme gamba stângă, deplasare umăr drept şi fisură claviculă, excoriaţii nivel abdominal. Pentru moment, conform certificatului medico-legal, s-au constatat spre îngrijire 45-50 de zile. Victima va efectua însă mai multe intervenţii chirurgicale în urma cărora se va suplimenta numărul de zile de îngrijiri medicale. În final, victima a cumulat un număr de 72 de zile de îngrijiri medicale pentru care am reuşit să îi obţinem despăgubiri în valoare de 68400 lei. Clienta a încasat suma şi ne-a mulţumit pentru sprijinul pe care i l-am oferit!
Un alt caz recent este cel al unei familii din Tuzla care şi-a pierdut fiul de numai 11 ani într-un accident cu deces. Copilul se juca în faţa curţii, pe trotuar, când o şoferiţă ce obţinuse permis de mai puţin de un an a pierdut controlul bolidului de lux din cauza vitezei şi a pătruns pe trotuar, exact în zona unde se juca băieţelul. Impactul mortal a fost devastator, băieţelul a decedat până la sosirea ambulanţei, iar şoferiţa vinovată a suferit şi ea multiple fracturi ale membrelor. Aşteptăm efectuarea necropsiei de către organele de specialitate.
Aşadar, dacă aveţi nevoie de un avocat ca să obţineţi despăgubiri RCA din accidente rutiere în Constanţa, sunaţi-ne şi, cu drag, venim spre dumneavoastră!